31 oct. 2014

Mă irită monotonia orașului meu


Mda. Ar trebui să mă rezum doar la titlu. Privind în ochi un alt concetățean rațional și spunându-i asta, ar fi de ajuns. Ne-am uita unul la celălalt și am înclina din cap în semn de înțelegere profundă a problemelor. Dar problema cea mai mare dintre acestea mai mici este că nu știm de unde să începem! Ce să criticăm mai întâi?

Știu, trebuie să fim pozitivi dar asta îmi pare a prostie într-un mediu în care lucrurile nu prea se mișcă. Mă gândeam zilele astea la Economie locală, la toți patronii adormiți ce se rezumă la a face puțin dar sigur. Nu bine...dar sigur. Le merge. Asta le este filosofia de Afacere: Rămâi cu ceea ce funcționează. Dar noi ceilalții suferim. Suferim din lipsa de opțiuni, suntem niște oameni implicați într-o Economie bizară ce are Cererea mulată după Ofertă. Noi nu primim ceva nou sau diferit, noi doar alegem dintre resturi ceea ce pare mai întreg și digerabil. Mă irită hotelurile vechi și împuțite ce miros a evaziune fiscală și a lenjerii refolosite până peste pragul de uzură. Mă irită magazinele de la colțul blocului ce se plâng de Hypermarketurile ce le fură afacerea pe când ele vând produsele la preț triplat și bere caldă în frigidere oprite din zgârcenia patronului. Mă irită povești auzite despre restaurante precum Konak, unde patronii sunt nesimțiți și chitroși iar proprii angajați îți recomandă să nu mănânci acolo. Mă irită lipsa de implicare a unor oameni în proiecte culturale sau pur și simplu sănătoase sau amuzante. Mă gândeam la evenimentul de Joi - Seara Bicicletelor a celor de la Ciclism Constanța. La fel ca inițiativa Sanasport, este o idee extraordinară pentru orașul nostru. Puteau atâția să conceapă o idee de Marketing bazată pe mișcarea asta locală dar antreprenorii nu prea știu ce înseamnă o afacere. Ei știu oarecum ce înseamnă un serviciu sau o vânzare de produs, dar nu știu afaceri. Nu tu un Decathlon să organizeze un eveniment cu premii sau să promoveze raionul ăla sărac și amărât de lucruri pentru bicicliști, nu tu marele Triton Sport sau First Bike să zică ceva de discount-uri frumoase și pliante cu produsele lor. Nimic n-au zis, orbii! Toată Constanța iese la pedalat iar ei se rezumă la Nea Costică și Domnul Gigel, clienți fideli. 

E greu să lupți cu o gloată de zombii, așa cum suntem noi după ani de servitudine (vezi asta la vot mai ales), dar prin obișnuință pozitivă schimbi valul. Iar tu...vei avea câștig o mare sumă de bani, ba chiar și respect. Orașul câștigă rotițe în plus ce se învârt în mecanismul general iar totul devine din ce în ce mai bine apoi. Dar culmea, orașul Constanța preferă să se întindă cu fața la podea. Nu e vorba de România aici. E vorba de Constanța! București are avantajul de a fi mare, atâta tot. Dar...mai sunt și alte orașe precum Brașov sau Sibiu, ce își gestionează bine evoluția. Apropo de Brașov, citisem de curând asta:

Cam doare adevărul, nu? Eu de câți ani mă lupt cu jaful ăsta de oraș pe care încerc să-l iubesc cu forța parcă...

Apropo și de Joia Bicicletelor. Aseară, după o cursă forțată - căci eram împinși de la spate de jandarmi și milițieni - am ajuns la un...suc...da...un suc...și am făcut câțiva o chetă pentru unul din băieții din gașca de bicicliști, căci a avut un accident de curând. Am dat și eu cât am putut, nu că îl cunosc prea bine pe tip dar mi-a plăcut gestul. Mi-a părut a fi unul sincer și prietenesc. Mă irită că nu află alții mai înstăriți sau influenți de asemenea pățanii, că nu ajută ei ci ne lasă pe noi să dăm câte 10 sau 20 de lei pentru a strânge bani de o furcă de bicicletă sau cheltuieli pentru niște servicii medicale ce ar fi putut să le garanteze atâtea entități (măcar ca strategie de Marketing, ca donațiile făcute de milionari). Dar e un oraș mort și doar noi cei mici și simpli mai ținem lumina aprinsă. Suntem niște biete lumânări dar cumva, uite că noi nu ne stingem. Este eroic, știu, dar asta nu e de ajuns pentru a ne ridica nivelul de trai.

Vrei o felie de pizza gratis?

Știu că doar o felie nu e mult dar...poate ai poftă cândva doar de o felie și nu știi ce să faci. Ei bine, Pizza Gran are soluția!

Am găsit pliantul de mai sus în poștă și mă minunam de oferta lor: Nu plătești pizza dacă nu îți place! Adică dacă mănânci o felie de pizza și nu îți place, nu o plătești! E o tactică americană, cam riscantă cu cârcotașii de români. Mă amuzam pe Facebook despre situația asta cu o prietenă veche. Mă întreba ce face livratorul...dacă așteaptă să mănânci o felie? I-am zis că da...și că o să-mi iau și tot timpul cu ea. Cum ar fi? Să fac așa ca un degustător săvârșit de pizza și să stau câteva minute să molfăi din bucata aia. Ar înnebunii tipul dar îmi pare rău...așa scrie acolo! 

Sau cum ar fi să sparg diverse apartamente și să dau telefon la ăștia și la fiecare apartament străin să port o deghizare! După vreo 8 telefoane și 8 felii mâncate ar fi echivalentul a unei întregi pizza! Ok, am mers prea departe...

30 oct. 2014

Câți ani trecuți, câți ani pierduți

artwork by Morten Balk
Doare atunci când realizezi că ai pierdut niște ani dar doare și mai tare atunci când îi pierzi și îți dai seama de asta în timp real.

Am simțit parcă o umbră de un negru opac ce a pus mâna pe mine și m-a împins spre podeaua rece. Am căutat să fiu optimist și puternic dar mediul meu repetitiv ca o iluzie m-a ținut în loc. Mi-am tot zis că pot mai mult, că voi face mai mult dar ocazia cerută sorții nu s-a ivit. Mă întreb uneori, cum mai pot să comunic, să scot cuvinte din gură, petrecându-mi atâta timp din viață în tăcere, ascuns în colțul patului din camera cu vedere spre haos. Este un chin fără încetare ce rezultă o insomnie ce te duce în pragul nebuniei. Vise repetitive cu aceeași sarcină fără scop final sau fără o continuare. Doar repetiție eternă, chiar și atunci când îți dai o palmă ca să te trezești, să te resetezi, pentru a visa altceva. Uneori nu reușești și pici iar în labirintul plin de chin în ceață.

Să ieși pe ușa din casă devine apoi cea mai mare provocare. Stând în autobuz, în mulțime, te întrebi dacă ești agorafobic și sociofob. Nu trebuie să te mire că simți deodată asta sau că se amplifică în timp, e doar răspunsul obișnuinței retrase pe care ai adoptat-o cu sau fără voia ta. Când stai prea mult într-o stare și într-o cameră mică, acest lucru devine existența ta suficientă, în ciuda chinului constant. Și da, starea asta de anxietate se întâmplă des fără voia ta. Mulți nu înțeleg asta, alții da. Din păcate acești "alții" sunt cei ca tine, împrăștiați prin societate și prin lume, fără posibilitatea de a-și mărturisi eficient temerile sau visele. Mai zici că trece un an și că vei face mai mult și că vei fi altfel dar umbra neagră te ține la locul tău.

Însă, insiști! Insiști în a visa, insiști în a fi mai bun. Eu asta am făcut. Poate vine apoi și schimbarea de mediu și cu o lejeritate greu de crezut pentru unii, te schimbi. Nu mai ai umbră ci doar o urmă distantă în spatele tău. Și este bine, este o adevărată schimbare. Nu trebuie să te gândești cât o să dureze această stare de bine căci nu vei face altceva decât să rămâi blocat în temerile din trecut. Carpe diem înseamnă mult pentru noi iar fix pe această premiză trebuie să mergem. Cum mi-am trăit câțiva ani în chin, vreau să-mi trăiesc câțiva ani în liniște. Nu știu câți ani, nu mă interesează. Merg înainte. La fel de visător, la fel de ambițios, ba chiar mai pregătit și mai nerăbdător. Nu mă grăbesc însă. Nu mă întrec cu nimeni dacă știu să trăiesc pentru mine și poate pentru o altă persoană, două sau trei mai apropiate. Totul devine calm. Și când te gândești prin ce furtună ai trecut... Dar nu, nu te gândi! Lasă-ți viața să-și urmeze cursul! Tu doar pune ceva sare și piper în ea și dă-i esența ta! E viața ta!


24 oct. 2014

Cum a fost la fabrica Yuka Mobili din Constanța

Azi m-am întâlnit cu bloggerul Alexandru Busuioc și am făcut o vizită fabricii de mobilă a celor de la Yuka Mobili. Antonina Maritoi (directoarea de Marketing) ne-a făcut turul.

M-am încălțat cu ghetele mele mai "de scandal", neștiind la ce să mă aștept. De fapt, aveam o imagine în minte, una de fabrică uriașă, plină de praf și gălăgie. Realitatea a fost cu totul alta. Situată pe strada Vârful cu Dor (undeva prin zona Viile Noi, lângă Km4-5, la sere), găsim fabrica Yuka, o zonă modestă, deloc uriașă așa cum mă așteptam. Este un complex format din câteva corpuri iar cel principal, unde "se întâmplă magia" este destul de compact pentru un volum de muncă eficient. Acest "eficient" este dat de câteva mașinării computerizate ce simplifică mult de tot sarcina angajaților. De exemplu, primul proces în creearea unei mobile este Tăiarea.

23 oct. 2014

Mulți taximetriști din Constanța sunt bătuți în cap rău de tot

Mulți din taximetriștii locali ar trebui trași pe dreapta și împușcați în cap. Nu de alta, dar dacă nu, s-ar aplica aceeași schemă pe care o vedeam pe Maxi Taxi unde șoferul raportat era schimbat de pe o linie pe alta doar.

Citeam adineauri în ziarul Replica sau în orice alt ziar local, cum o tânără de 21 de ani din oraș ce era puțin cam amețită de la alcool, a luat taxiul din zona Spitalului Județean pentru a ajunge în Piața Ovidiu. Taximetristul, șmecher de meserie, a zis că dacă e beată...s-o f#tă. A dus-o undeva spre plajă și i-a propus asta (wow...ce galant...i-a propus doar). Fata l-a refuzat desigur iar el s-a enervat și a lovit-o și i-a luat și 20 de lei. Bine că a scăpat fata de viol, căci altele au tot pățit-o în orașul ăsta blestemat sau în țara asta sălbatică.

Eu nu știu ce caută ăștia pe străzi. Doar că sunt prea proști pentru orice altă meserie nu înseamnă că trebuie să le dăm mână liberă pentru meseria de Taximetrist. În mod normal asta e o meserie decentă, în care șoferul trebuie să aibă calm și disciplină. Noi avem pe taxiuri toți golanii și nesimțiții, ce stau parcați ca boii în stațiile de autobuz sau oriunde nu au voie, ce stau cu maneaua dată tare în bulevard, la spart semințe și la înjurături la ordinea zilei în văzul lumii. După ce că avem costuri mari la km, mai trebuie să suportăm și bădărănia sau milogeala lor.

Am auzit o altă poveste de curând despre o tipă ce vorbea cu o prietenă la telefon în taxi. Aceasta a trebuit să-și rostească numărul pentru prietena asta iar taximetristul l-a memorat. Discuția era una intimă, ceva despre soțul ei și cum crede acesta că îl înșeală sau poate chiar îl înșela. Taximetristul nostru, un puști tânăr și idiot, a sunat-o apoi pe tipa respectivă să spună ceva de genul că nu i-a lăsat bacșișul bun și că vrea o sumă de bani sau că o să-l sune pe soț să-i spună ce a auzit. Auzi tu tupeu constănțean. Desigur că prostul planetei a fost raportat la poliție și s-a putut dovedi de asemenea cine era și ce telefon folosea. Nu știu ce s-a întâmplat cu el dar sper că a fost aruncat puțin într-o fântână ca să-și revină din tupeul său de taximetrist.

În Constanța inclusiv, taximetria este ca o gașcă de motocicliști bădărani și periculoși. Toți stau în cârd și se măsoară în lungimea penisului pentru un loc mai bun sau pentru o reputație mai de temut. Iar mulți oameni din acest oraș - oameni liniștiți, civilizați - intră în mașinile golanilor ăstora și n-au nicio siguranță că vor ajunge la destinație fără o problemă cauzată de una din maimuțele astea cu permis de conducere.