.:: tu ce ai face?

Nici bine n-ati venit din mini-vacanta, ca va asaltez iar cu subiecte mai soc. De data asta vreau sa vorbesc despre handicapuri si malformatii.

Tu ce ai face daca ai stii ca viitorul tau bebelus va fi unul cu probleme? Ai avorta? Sau tu ce ai face daca la nastere ai descoperii ca ai siamezi sau ca bebelusul are malformatii cumplite? Daca ar fi fost legal sa-l eutanasiezi, ai face-o?

Intrebarile astea sunt "underground", sunt acelea la care multi iti zic "ce ai ma? esti prost?", socandu-se de indrazneala ta de a pune in discutie asemenea lucruri care ingrozeste mintea, insa traim intamplarile astea si fiecare dintre noi avem un rol mai mult sau mai putin important in legatura cu existenta unor copii cu probleme pe lumea asta.

Mi-ar placea sa-mi raspunda oamenii cu handicapuri severe, cum considera ei ca sta treaba. Daca le-ar fi convenit sa nu existe sau daca ei considera ca se descurca foarte bine asa cum sunt. Insa, eu as pretinde de la acestia sinceritate, iar aceasta poate ar duce la deprimare si la revoltarea altora privind acea indrazneala a mea despre care vorbeam. As prefera sa-mi raspunda sincer si ei si oricine, caci de adevar nu se ascunde nimeni. In primul rand, tu nu te poti minti iar asta te doare, oricine ai fii. Apoi, mai sunt si multi altii care vad adevarul din spatele aparentei, ba chiar sunt deranjati de atata prefacatorie. A te preface e cel mai rau lucru posibil. Stiti de ce? Caci prefacatoria dainuie in timp, devine mod de-a fi si te macina constant.

Ma gandeam la cazurile astea in care oamenii care par a fi buni, patesc necazul de a avea un copil cu probleme. Aceste cazuri intareste vorba "soarta cruda" si intareste de asemenea prezenta ironiei in viata de zi cu zi. Adica este chiar ciudat cum fix oamenii care nu trebuie patesc asta, avand in vedere ca acei oameni au grija de copii aia in continuare si lupta si muncesc pentru asta. Adica sunt oameni abili, puternici. Iar altii nu sunt in stare sa stea o zi fara sa se imbete pana cad pe jos in barul de la coltul blocului.

Eu n-as vrea sa am un copil cu probleme caci ar fi rau si pentru el si pentru mine. Poate m-as preface eu, poate si eu si el, insa realitatea tot cred ca ne-ar consuma prea tare. In primul rand, mai toti avem o problema sau alta, unii chiar au probleme enorme de orice natura, dar legal sunt considerati normali sau...apti de munca, insa aceia cu probleme de genul malformatiilor ies si mai mult in evidenta iar prezenta lor are mari sanse sa consume pe cei direct legati de ei sau pe cei din jurul acestora. Cred ca e prea scandalos articolul asta, dar lasand la o parte cliseele si certurile, puteti spune ca e posibila o crestere normala a unui copil cu probleme mari? Iar daca ai recunoaste ca nu e o crestere normala, ai putea spune sincer ca e un efort justificat sau cu adevarat uman/moral?

Eu nu gasesc nimic benefic, moral sau uman la imagini precum urmatoarele de mai jos. Pe langa faptul ca societatea este cum este, viata pe Pamant cere ca aceste vietati sa fie unele cu functii minime de supravietuire, ca de exemplul capacitatea de a se hrani si a merge dar fiind oameni, de la acestea se cere de asemenea si acele functii medii pe care nici oamenii normali nu le poseda corect. Primul filmulet e ceea ce se intampla in prima instanta, iar al doilea este ce se va intampla cu asemenea vietati daca sunt pacalite ca sunt in regula. Surorile din al doilea filmulet au ajuns vedete la televizor chiar, insa ele nu sunt decat victimele acestui televizor, ale milei si a falsitatii si slabiciunii sociale.