Mi se pare mie sau este un fel de adevar paradoxal universal ca nivelul de apropiere de o persoana este invers proportional cu nivelul de stres resimtit?
Cu alte cuvinte, este mult mai probabil sa ne luam la bataie cu mamele, tatii sau iubitii/iubitele noastre, decat cu dusmanii nostrii sau decat cu niste straini. Pare cam ciudat la prima vedere, deoarece persoanele de langa noi ar trebui sa fie cele care ne alina cel mai mult, dar poate chiar asta si este problema. Cand persoana de langa tine trebuie, prin rolul ei, sa-ti fie cat mai aproape si nu o face, te stresezi foarte tare, caci ti-ai pus baza in acea persoana. Drept urmare, se intampla acest paradox de sentimente amestecate cu actiuni, cand te certi urat de tot cu persoana in cauza. Asadar nu e deloc de mirare cand sotii se omoara sau cand iubitii se palmuiesc. Totul e matematic, procentual.
Ca sa eviti aceasta diagrama a terorii, trebuie sa stii bine ce vrei de la persoana de langa tine, si sa nu pui suflet intr-un caracter care nu are treaba cu al tau. 1+1=2
2 comments:
se resimte inca efectul articolului de ieri :)).
Da, dar lasand asta la o parte, e o abordare utila a problemei, nu crezi?
Trimiteţi un comentariu