::: reactia copilului in fata violentei

Sunt foarte mirat de reactia multor romani vizavi de zambetul copilului plesnit de Basescu. Traim in tara violentei si totusi multi se comporta de parca n-au avut o asemenea reactie vreodata sau se comporta de parca n-au fost martori la asa ceva vreodata.

Desi traim in tara violentei, multi dau impresia ca n-au fost atat de abuzati la viata lor incat sa recunoasca o asemenea reactie psihologica. Se vede iar ca romanii nu au deloc predispozitie psihologica si nici n-au o adancime sentimentala.

Unii copii sunt foarte raniti si foarte obisnuiti cu atacuri fizice, atat de obisnuiti incat prefera sa afiseze o atitudine degajata si comica dintr-un sentiment de frica profunda. Adica se simt atat de dominati si lipsiti de putere intr-o situatie incat nu-si permit sa se incrunte, din teama de o lovitura mai puternica si continua. Asadar, multi copii fac haz de necaz si fac pe prostii ca sa nu precipiteze situatia violenta. Atat de simplu este si repet ca ma mira ignoranta, prefacatoria sau necunostinta romanilor vizavi de o astfel de situatie.

Nu e ciudat ce s-a intamplat, este perfect rational-psihologica o astfel de reactie a unor oameni (nu doar copii). Nu se poate vorbi despre o trucare de filmare sau reactie. E trist ca majoritatea este atat de inapoitata incat sa nu recunoasca o asemenea reactie, insa am putea sa zicem ca e bine ca unii sunt sau inca sunt cu capul pe umeri ca sa poata blama asemenea defecte majore de caracter.

Dati-mi o gura sa respir, caci a mea s-a uscat de la amaraciune,
Dati-mi doar voce si luati-mi vederea, ca ceea ce vad ma lasa mut.
Zambesc mereu si lumea crede ca de fericire,
De-ar stii ei ca zambetul asta...ascunde o nenorocire.