:.: succes nascut din obisnuinta

In all this netless time, ma tot gandeam la mai multe teorii. Una din ele era teoria succesului pe care il cautam sau la care aspiram cu o doza suficienta de vointa.

Chiar si cu toata bunavointa noastra, se poate uneori sau de multe ori sa nu gasim succesul ala. Adica multi ajung sa concluzioneze ca inca nu stiu ce le place in viata, sau, mai amplu, ca nu stiu pe ce fel de arie profesionala sa se axeze. Aici cred ca nu mai intervine vointa, vointa planificata si telul, ci cred ca intervine pasiunea si obisnuinta.

In aceste momente confuze, cred ca e bine sa ne orientam in viata dupa ceea ce oricum faceam intr-un mod mai mult sau mai putin regulat. Un detaliu foarte sigur si sanatos este cel al obisnuintei. Ce imi place mie sa fac mereu? Ce ma pasioneaza cat de cat? Pai daca "x" ma pasioneaza, poate chiar ala si e scopul meu in viata! Asadar ma gandesc ca in cazul asta, asa ar aparea succesul, nu in mod tipic sau tipic crezut, prin planificare de tip matematic si pe etape atent asezate, ci printr-o detasare care sa permita o atentie sporita spre lucrurile cotidiene, facute din obisnuinta, cu o pasiune instinctiva.

Sa nu intelegeti gresit, sa nu credeti ca detasarea sau obisnuinta nu-si are un mecanism puternic si riguros, caci totusi este o pasiune, iar o pasiune, ca sa-si capete definitia, trece printr-un proces indelungat de practica si vointa.

Cel putin asa consider in momentul actual ca trebuie sa ma abordez pe mine insumi.