De multe ori am căutat pasiunea în atingerea cuiva şi am dat această pasiune de mult mai multe ori cu siguranţă. În multe cazuri m-am simţit bine, ne-am simţit bine. În câteva cazuri, lucrurile au luat o turnură deosebită. Cu toate astea, uite-mă aici. Singur şi banal, obosit şi nesatisfăcut.
Nu ştiu dacă ţine de societatea noastră sau de rasa noastră însă cu cât arăţi că poţi fi frumos şi că poţi insufla frumosul şi visul devenit realitate, cu atât te consumi inutil aproape. Nu sunt singur cu adevărat sau sunt singur din naştere. Sunt jocuri de cuvinte şi jocuri de sentimente, sentimente cu circulaţie pe ambele sensuri. Banal nu sunt deloc, oricât de mult ar părea asta pentru unii care mă privesc prin propriul lor geam al realităţii, plin de praf şi crăpături. Dar banal mă văd mulţi totuşi şi este şi asta o realitate ataşată acestui trai. Însă aceste stări şi trăiri, mai mult sau mai puţin justificat aplicate unei persoane, sunt nişte trăiri ale prezentului. Acest prezent a fost precedat de altul, în care totul era bine şi în care tu făceai magii pentru persoana de lângă tine. Adică nu cred că e cineva care dă mult din el/ea ca să facă un lucru posibil fără să se gândească cu certitudine că se merită din tot sufletul acest lucru să fie făcut.
Nu zic că de multe ori nu s-a simţit bine să văd uimirea de pe faţa unei fete, care stă împietrită minute în şir nefiind fost pregătită de surpriza mea. Nu zic că nu m-a atins şi pe mine într-un fel propria mea atingere de pe pielea fetelor care tremura uneori uşor alteori agitat la plimbarea simplă a degetului meu în timp ce le priveam adânc în ochi, însetat de dorinţă. Nu zic că nu m-au afectat până la lacrimi zâmbetele sau plânsetele unora dintre ele. Dar zic că am fost totuşi jignit de multe acţiuni şi inacţiuni, inevitabil şi în mod trist, de ale mele inclusiv.
M-a durut când am apărut cu dor extrem în faţa cuiva şi n-am primit decât un "bună" călduros şi doar un sărut stângaci. M-a durut când la fel de stângaci s-a prezentat şi momentul recunoaşterii unui gest de adoraţie sau chiar de prietenie. M-am simţit mereu jignit când bunătatea mea a fost luată ca semn de slăbiciune, timiditate sau anostitate - mai ales eu m-am simţit jignit dintre toţi alţii, căci eu am avut instinctul pur de a dori să dăruiesc cât mai mult. M-am simţit jignit când am arătat cuiva frumosul sau o mostră din frumos şi n-am primit nici reacţii sentimentale potrivite şi nici reacţii intelectuale suficiente. Probabil e şi vina mea, căci sunt aşa cum sunt. Unii poate apreciază ceva dintr-un fel atât de aparte, complex şi dificil, însă cazurile generale îi votează şi premiază pe oamenii simpli. M-am complicat şi eu prostesc probabil, chiar dacă aşa am simţit, şi am călcat şi eu strâmb de multe ori în viaţă şi relaţii, chiar dacă n-am vrut.
Nu zic că nu m-au schimbat inclusiv în mod plăcut multe momente petrecute alături de fetele din viaţa mea, însă în suflet mereu am avut dorinţa s-o găsesc pe Ea, căruia să-i fi dăruit o floare albastră, un inel furat de la o tarabă sau un braţ plin de trandafiri roşii, o noapte comico-stângace dar frumoasă în mod unic într-o cameră de hotel oarecare al cărui geam să te uimească de dimineaţă dăruindu-ţi priveliştea mării cea întinsă; să-i fi dăruit Ei o poezie sau un vers compus spontan, un pas înaintea oricărui pericol pentru a-i apăra onoarea, o vizită neaşteptată neţinând cont de sutele de kilometri distanţă în care se află sau o îngenunchiere şi un sărut pe frunte când ar fi trântită pe podea în lacrimi, simţindu-se prea slabă să ia o decizie bună.
Mă simt cumva presus de o proprie latura primitivă, fiind trăit atâtea lucruri şi multe altele care ar umple volume întregi de cărţi cu şanse minime de asemănare cu Shakespeare, mai nou adoratul Coelho sau chiar Nichita Stănescu poate, însă concluzia tristă a prezentului nu mă lămureşte cu nimic despre ce ar trebui să fie frumosul sau dacă ar trebui să fie. Pe piatra mea funerară va scrie "Nu am învăţat nimic din această viaţă".
0 comments:
Trimiteţi un comentariu