Déjà vu

Intr-un moment de liniste m-am gandit sa fac un lucru constructiv, miscat cumva de o ambitie fortata. Mi-am dat seama ca vreau sa fac acelasi lucru pe care vroiam sa-l fac si acum cativa ani. Exact acelasi. M-a izbit o teorie urata, a deja vu-ului.

Lasand la o parte vietile anterioare si alte lucruri de genul anterior mentionat, deja vu-ul poate fi vazut ca acel moment identic cu un moment precedent. Cu alte cuvinte, aceasta senzatie este una de repetitivitate. Cred ca ar trebui privit cu mai multa teama acest sentiment. Poate deja vu-ul este reperul mintii noastre, ce ne aminteste sa mai schimbam placa, sa mai schimbam obiceiurile si dorintele. Cum iti schimbi o dorinta insa?

Un acelasi deja vu dar mai putin impresionant se intampla ori de cate ori incerc sa ma gandesc la motivatia mea, la acel lucru pe care l-as face dintr-o placere absoluta. Am variantele mele desigur dar nu am certitudinea, nici n-as putea sa o am intr-un moment de serioasa concentrare. Din cate am observat, oamenii care fac ceva si o fac bine au gasit acea ocupatie din instinct. Au avut o revelatie pe care n-o poti gasi in general la nici un curs de descoperire a profesiei. Unii au avut noroc, altii probabil au avut curajul de a se lasa purtati de val. Astfel, au rupt cercul deja vu-ului sau in cel mai rau caz, l-au largit, intarziind frecventa aparitiei sentimentului.

Imi ramane deci sa am curaj, sa ma las purtat de curiozitatea nativa care ma face sa misc lucrurile cumva. Lucruri mereu grele si usoare in acelasi timp. Macar stiu unde ma aflu si stiu din ce statie trebuie sa plec.